Prin munca sa titanică și căutarea interioară neîncetată, Constantin Brâncuși a ajuns de la stadiul de geniu al scupturii la un simbol al esenței divine contopite în materie. Opera sa este un dans reprezentat în piatră.
Artiștii și autorii români, împreună cu întreaga lume devin simpli admiratori ai acestei opere colosale care se adresează direct sufletului. Nu există critici care să poată analiza lucrările sale pentru că scupltura artistului a depășit stadiul de artă, fiind un mod direct de conectare cu divinul. De aceea, artiștii pot doar să aducă elogii acestei opere esențiale pentru cultura universală, fiecare descriind modul în care îl percepe pe sculptor.
Din punct de vedere cronologic, primul scriitor care vorbește despre Brâncuși este Alexandru Vlahuță, în „Scrieri alese”. Articolul său a apărut sub titlul sculpturii lui Brâncuși,„Cuminţenia pământului”, în „Universul”, an XXVIII, numărul 336 din 7 decembrie 1910.
“Luceafărul” este prima publicație ce recunoaște valoarea artistului și publică din anul 1907 numeroase cronici, articole și informații despre succesul lui Brâncuși obținut în urma expozițiilor de la București și Paris. Conform directorului Luceafărului, Octavian C. Tăsloanu, articolele dau detalii despre operele scupltorului, care, ca un adevărat erou, și-a cucerit laudele străinătății.
Poeți despre Constantin Brâncuși
În 1922 apare revista “Contemporanul” unde poeții avangardiști îi omagiau pe artiștii consacrați precum Constantin Brâncuși, Tudor Arghezi sau Ion Barbu. În cadrul revistei, sub îndrumarea redactorului și poetului Ion Vinea, tinere talente precum Geo Bogza, Ilarie Voronca sau B. Fundoianu au scris despre inspirațiile lor. Mai jos sunt redate poeziile lui Lucian Blaga publicată în februarie 1926 și a lui Ion Vinea publicată în ianuarie 1925, ambele dedicate sculpturii Măiastrei lui Brâncuși.
De menționat este și sprijinul revistei în cadrul organizării unei expoziții internaționale de artă modernă la București ce a avut loc în 1924, unde a participat și Constantin Brâncuși.
Pasărea sfântă
Întruchipată în aur de
sculptorul C. Brâncuşi
În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.
Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.
Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.
Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.
Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ţi-l pierzi.
Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.
L. Blaga
Pasărea măiastră
Lui C. Brâncuşi
Duhul e în minţi – şi pe pământ umbră
Ochii noştri trag stelele în gări
Miresmele au spălat zgomotele –
cu vieţi ne pipăie câmpia –
mătasea mării paşilor se dăruie.
Bântuie vremea în ramuri greu încărcate
veştile, simte-le coapte, cad pretutindeni în noapte
Sorii mâinilor talere i-am întins
Pe mormintele nedeschise împinşi
Ne purtăm fântânile de sânge
Să ’nălţăm vrem, iar Turnul lui Babel
din năzuinţi cuib cuvântul lui de la început să boltim;
Ca în faţa unui cântec mare,
pasărea setei fulg de flacără
răstignească-şi ivirea măiastră
amăgitor de sfânt pe catapeteasmă.
I. Vinea
Alți poeți au compus poezii despre însuși Constantin Brâncuși:
Brâncuşi
Sculptorul acesta e Brâncuşi
cu dalta lui de fier
a sculptat
o masă albă
mai multe scaune
pentru eroii ce vor veni
să cutremure veacul
să ţină sfat
în miez de ziuă
despre înălţime
despre dragoste.
Rădăcinile lui Brâncuşi vuiesc
În Coloana Infinitului
fără egal
corăbiile toate
au plecat spre larg
iar noi visători
îi aşteptăm
întoarcerea
la mal.
Nicu Petria
În 1971, în cadrul volumului său Insomnii publicat la Editura Albatros, Marin Sorescu publică un microeseu în care redă partea magică a operei: „…dacă pui Cocoşii, Păsările şi Coloanele laolaltă, îţi iese o pădure măiastră, fermecată, de lemn, de bronz, piatră, ca pădurile din basme”.
Geo Bogza îi dedică un elogiu încercând să surprindă cât mai bine complexitatea puterii interioare a lui Brâncuși. “S-a născut la Hobiţa în 1876. Tăind piatra şi lemnul cu mâinile lui de ţăran din Gorj, el a deschis artei şi spiritului omenesc poarta unui nou univers. El este mai mult decât un sculptor, este un profet. Tăind piatra şi lemnul cu mâinile lui de ţăran din Gorj, el a impus materiei fluiditatea spiritului. El este mai mult decât un profet, este un artist de geniu. Tăind piatra şi lemnul cu liniştea sufletească şi înţelepciunea unui lung şir de strămoşi, el a mers direct la esenţe, la expresivitatea formelor primordiale, la sâmburii vieţii şi ai cosmosului. El este mai mult decât un artist de geniu, este un vizionar. Tăind piatra şi lemnul cu mâinile lui de ţăran din Gorj, el a descătuşat din miezul materiei zborul unic al păsării măiastre. El este mai mult decât un sculptor, este un profet. Tăind piatra şi lemnul ca mâinile lui de ţăran din Gorj, el a descătuşat din miezul materiei Coloana fără sfârşit, geometrie şi ritm al infinitului. El este mai mult decât un profet, este un artist de geniu.
Tăind piatra şi lemnul cu mâinile lui de ţăran din Gorj, cutezător întotdeauna şi niciodată încercat de oroare, el a îmbogăţit muzeele lumii şi cerul ce se bolteşte deasupra pământului cu opere ce prevestesc filosofia şi arta viitorului.
El este mai mult decât un artist de geniu, este un vizionar. Tăind piatra şi lemnul cu mâinile lui de ţăran din Gorj, el a impus materiei fluiditatea spiritului, a descătuşat din miezul ei fierbinte Pasărea măiastră şi Coloana fără sfârşit, a deschis artei şi spiritului omenesc poarta unui nou univers. El este mai mult decât un sculptor, mai mult decât un profet, mai mult decât un artist de geniu. Este un Demiurg.
S-a născut la Hobiţa în 1976 şi nu va muri niciodată”.
Regizorul român Jean Negulescu stabilit în SUA a obținut numeroase premii în munca sa de regizor, scenarist și producător de film. În cartea sa biografică „Drum printre stele” publicată în 1984, acesta consacră un întreg capitol sculptorului, conștientizând valoarea sa la nivel global în toate domeniile.
Concept de Seraphinne’s Dream Art
Sculptori despre Constantin Brâncuși
Sculptorii Miliţa Pătraşcu şi Marcel Iancu au redat în propria lor viziune căutarea continua a lui Brâncuși de contopire cu întregul.
“Suntem departe de atelierul lui Brâncuşi, unde operele lui strălucesc lumina lor misterioasă. E în acel Paris al cărui ritm l-a înţeles, nu ca cei ce l-au îmblânzit sau l-au întrebuinţat pentru a-i fi privighetoarea care cântă numai pentru sine. El, Brâncuşi, a ştiut doar să-şi deschidă larg tânăra şi extraordinara lui sensibilitate şi a face să răsune în ritm cu cetatea ciocanul său de pietrar. S-a pătruns de urbanismul contemporan, şi această hidră splendidă şi multicoloră, care e oraşul, i s-a ivit ca unic stimulent de forţe creatoare.
,,Să fii al timpului tău, iată singura raţiune de a fi”, zicea Oscar Wilde. De aici, groaza lui Brâncuşi de odihna fără sfârşit şi de meditaţia în faţa naturii aşa cum o înţelegeau romanticii. De aici şi concepţia sa faţă de călătorie. Se vorbea despre mecanicul aplicat viului ca de un lucru ostil vieţii – aici viul se ridică şi se mecanizează din propriul său instinct pentru a câştiga o nouă experienţă a lumii. Nu vă aşteptaţi din parte-i, odată întors din călătorii depărtate, să vă vorbească despre vreo mişcare artistică sau alta sau despre vreun eveniment de ordin estetic. Privirile lui de copil flămând de viaţă, purcese în larguri, descoperă alte izvoare decât acele ale artei şi în aceasta constă marea taină a veşnicei sale reînnoiri. Nici succesul şi nici gloria n-au reuşit să înăsprească pe acest om care printre noi rămâne ca una din cele mai proaspete imagini ale vieţii.”
Miliţa Pătraşcu
“Numai un popor vânjos şi senzual putea da lumii pe Brâncuşi. Dezinteresat de reclamă, dânsul nu figurează încă în fruntea creatorilor artei noi, lângă Picasso, Bracque, a profeţilor. Totuşi după Rodin impresionismul sculptural era imposibil. Brâncuşi a fost acela care şi-a întors gândul în adâncimile simţirii pentru a găsi adevărul nou. El trebuie să fi strigat lumii măreţia şi ştiinţa artei negre. Pe când alţii ca Bourdelle Hayol, Nadier, Haller, Fiori s-au pierdut în cercetări de stilizare, Brâncuşi a fost singurul care a priceput senzaţia de a plăsmui cu darurile lui Dumnezeu. O profundă înţelepciune pentru simplificarea formei, o vastă sensibilitate pentru plasticitatea materiei l-au condus dintr-un început în căutarea expresiunii directe (fără intermediul intelectului) din artele primitive şi i-au luminat o dragoste neţărmurită pentru mrejele şi legile naturii. Opera lui Brâncuşi zguduie pe cel ce vine în faţa ei curat şi credincios ca şi în faţa naturii. Cine însă nu a iubit natura decât prin chipul redus amorf şi stupid al apusurilor cromolitografiate din cărţi poştale, acela nu posedă psihicul, emotivitatea nouă şi nu vede decât goliciune. Brâncuşi iubeşte viaţa şi natura cu o înţelepciune virilă. Dragostea sa nu este extatică pasivă romantică. Dimpotrivă: Atelierul lui este o redare a laboratorului natural. În mijlocul lui, ca un uriaş, stă vrăjitorul. Toate materialele, toate esenţele, toate instrumentaţiile, ştiinţa întreagă îl serveşte. Când crede să urmeze numai, să asculte numai legile cosmosului, el le pulsează şi compune, deseori, altele. Ca un magician, el a pătruns cele mai iscusite vrăji, filtrând sufletului acea emoţie simplă, senină, care te cuprinde la vederea minunii. Totuşi izbânda lui nu e întemeiată pe vreo dexteritate. Munca lui este a sihastrului credincios, care şi-a închinat gândirea elementelor, fiindcă ştie că cea mai deplină satisfacţie o găseşti când te mistuie puterea creaţiei. În ciuda civilizaţiei şi a culturii sterpe, el este singurul sculptor care a realizat cioplitura evlavioasă într-un trunchi de arbore, cilindrul spiritualizat; minune de aur sau bronz, sfera de marmură, materie veşnic vie alimentată de lumină. Întrevăd mărimea lui Brâncuşi acolo unde a liberat instincte noi, emoţii moderne şi a refăcut meşteşugiri nemaiîntâlnite de multe secole în plastică.”
Marcel Iancu
David Lewis, unul din biografii artistului constata că “dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne.”
Cine poate reda mai bine în cuvinte semnificația operei lui Brâncuși decât cei care prin viziunea lor au lăsat în urmă opere care îmbogățesc lumea. Astfel, astăzi, în cadrul sătămânii dedicate lui Brâncuși, putem gusta din esența operelor sculptorului din perspectiva acestor artiști.
Bibliografie
Ion Vinea – Contimporanul. IV, nr. 52, ianuarie 1925, p. 2 și Limbaromana.md
Lucian Blaga – Gândirea. VI, nr. 1, februarie 1926, p. 6; vol. Laudă somnului, 1929 și Limbaromana.md
Pătraşcu M. și Iancu M. – Contimporanul. IV, nr. 52, ianuarie 1925, p. 2
Geo Bogza – Hăbășescu Angela. 2012. Filmul colecției. Constantin Brâncuși și transformarea viselor prin sculptură.
Nicu Petria – 1971. Brâncuși. Ziarul Oltul din Slatina.
Gorjeanul
Photomanipulatii de Sdream.ro prin Seraphinne’s Dream Art Projects
Portret colorizat de Jecinci
