Blog

Despre mine

Cine e Seraphinne?

Aptitudini: arhitectură, design industrial, publicitate, graphic design, fotografie, social media consultant, content strategist și lista ar putea continua.

Dar, din punctul meu de vedere acestea nu contează deloc pentru mine și nu mă definesc ca persoană, (dar răspund la întrebările altora).

Ce mă definește cu adevărat cuprinde și scopul creării acestui site: dorința de a ajuta oamenii.

începem cu începutul. Când eram foarte mică aveam o energie debordantă și o bucurie continuă (ca orice copil de altfel). Oricine era în preajma mea ajungea să se simtă bine și știam, instinctiv, cum să schimb starea oamenilor în bine.
Crescând și iubind să învăț cât mai multe, am început să învăț regulile societății și ale celor din jur.
Aceștia credeau că cea mai mare pasiune a mea era desenul pentru că mă pierdeam zilnic cu orele în fața foilor de desen.
Arta o am în sânge de când mă știu, iar idealismul și visarea s-au îmbinat pe parcurs cu logica și practicabilitatea.
Totuși, marea mea pasiune nu era desenul.

Ci dorința de a ajuta oameni. În orice mod. Pentru că, desigur, nu îmi plăcea să văd pe nimeni supărat în jurul meu. Am în mine un foc imens și o viziune care îmi depășește logica prin care pur și simplu ȘTIU că există soluții pentru ca orice om să fie fericit, cu uneltele sale proprii.

Am avut ani de zile în care, din dorința de a-i respecta pe cei din jur și crezând că fac bine, am stat umilă în colțul meu și mi-am pierdut vocea. Am întâlnit persoane în care am crezut și, urmându-le sfatul (era și în avantajul lor material să îl urmez) m-am pierdut pe mine. Doar o perioadă.
Dar nimeni nu ne poate ține prea mult timp departe de calea noastră. Treptat, am învățat multe lecții și m-am reîntors, louder than ever ✊. Știu că pot face ceva constructiv iar scopul meu principal e să te ajut PE TINE să îți descoperi capacitățile tale înnăscute.

Am realizat că sunt foarte bună în a aduce oameni împreună (am creat evenimente și chiar un turneu pentru niște prieteni deși nici nu știam cum funcționează și rezultatele au fost peste așteptări). Am învățat social media, am început să lucrez cu companii încă din 2013 dar tot nu mi se părea că fac destul.

SCOPUL MEU
Așa că a luat naștere această platformă. Seraphinne’s Dream există de foarte mult timp în mintea mea, dar acum (finally!) s-a concretizat.
Seraphinne’s Dream înseamnă dezvoltare pe toate planurile. Aici vei primi informațiile care să te ajute să devii persoana care visezi să fii.

E modalitatea gratuită și cea mai la îndemână unde vei găsi toate uneltele necesare pentru a-ți găsi pasiunea, pacea și bucuria pe care le cauți. Vei învăța abundența în toate sensurile ei.

Voi acoperi toți pașii necesari care să te ducă acolo unde dorești.
Îți vot arăta cum să-ți creezi un mindset pozitiv, care să atragă în jurul tău oportunități.
Vom învăța împreună cum să ne găsim pasiunea.
Vei afla secrete de social media, design și branding.
Vei afla direct de la antreprenori din toate domeniile secrete, povești și cazuri concrete ce te vor ajuta să te dezvolți exact cum dorești.

Yaay, let’s do this! 🎇✨

Spread the love

Îți recomand și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *